Dăunătorul

Nematodul rădăcinilor (castraveți, pepeni verzi, pepeni galbeni) Meloidogyne incognita Chitw.

Numărul de generații de adulți/an

4-8 generații (în sere); 2-3 generații (în solari și câmp)

Mod de iernare

Iernează în câmp sub formă de ou, în corpul femelelor decedate, iar în sere, în interiorul galelor de pe rădăcina sau sol.

Biologie-ecologie, mod de atac

– dăunător polifag (are aproximativ 1500 plante gazdă din flora spontană și de cultură);

– o femelă poate depune până la 2000 de ouă, însă frecvent 600-800;

– o perioadă de incubație durează 7-10 zile;

– în spații protejate, la temperatura de 20-27º C și umiditate relativă de 50-90% durata unui ciclu de evoluție este de 45-50 de zile;

– larvele la vârsta a- III-a (larve de invazie), părăsesc galele în interiorul cărora au eclozat și migrează în sol spre alte plante gazdă; aici pătrund în interiorul rădăcinilor tinere, prin zona vârfurilor de creștere, secretă o toxină care provoacă hipertrofierea țesuturilor și formarea de gale;

– formă, numărul și mărirea galelor depind de gradul de infestare de plantă gazdă și de condițiile climatice;

– pe zona de formare a galelor, vasele libero-lemnoase sunt distruse, iar circulația sevei este întreruptă; plantele atacate se opresc din creștere, frunzele se veștejesc pe toată tulpina, se îngălbenesc și se usucă.

Măsuri de prevenire și combatere

– eliminarea plantelor atacate împreună cu pământul din jurul rădăcinii;

– la apariția târzie a atacului, la culturile pe sol din spațiile protejate se va proceda astfel:

a). aplicați un mulci din turbă la coletul plantelor și tratat cu Rootip Mix  0,25%, săptămânal;

b). evitarea unei defolieri severe la baza plantelor;

c). plasa de umbrire a solariilor;

d). aplicarea unor fertilizări extraradiculare ritmice cu produse ecologice: Algasil 0,3-0,5% sau Garex B 0,1-0,2%, care pot ajuta la menținerea stării de turgescanta a plantelor;

e). de menționat faptul că măsurile a,b,c,d, sunt valabile și în cazurile unde sunt semnalate în cultură plante cu atac de fuzarioză sau vertcilioză.

-în spațiile protejate, dezinfecția solelor infestate cu nematozi se va face cu una din următoarele variante de tatament:

a). Nemathorin (pe baza de Fostiazat ) în doză de 15 kg/ha; produsul se aplică pe rând înainte de plantarea răsadurilor de castraveți și pepeni galbeni cu 8 -10 zile, pe o lățime de 30 cm, urmat de încorporare în sol la 8-10 cm, timp de pauză 70 de zile;

b). Tervigo (pe baza de Abamectin), în doză de 5 l/ha, aplicat prin irigare-picurare, preventiv în maxim 5 zile de la plantarea răsadurilor; se aplică 4 tratamente la interval de 10-14 zile în funcție de presiunea de infestare.

c). Nemasol (pe bază de Metam de sodiu), în doză de 700 l/ha; după cel puțin trei săptămâni, timp în care se asigură o temperatura în sol de peste 15º C, se înlătura folia ce a acoperit suprafața de dezinfectat, se face testul de fitotoxicitate cu răsad de salată sau de fasole după care se trece la înființarea culturii.

d). Velum Prime 400 SC (pe bază de Fluopiram) în doză de 625 ml./ha la primul tratament apoi după 15-30 zile al doilea tratament tot cu 625 ml./ha; nu necesită timp de pauză, produsul se aplică prin irigare-picurare.

e). Vydate 10 L (pe bază de Oxamyl) în doză de 10 l./ha; se aplică prin sistemul de irigare-picurare, este protectiv pentru entomofauna utilă, are eficacitate asupra tuturor stadiilor de dezvoltare a dăunătorilor și este biodegradabil.

-combaterea nematodului rădăcinilor poate fi realizată și prin aplicarea unor produse ecologice cum sunt:

-Altosan prin sistemul de irigare-picurare 20 l./ha, în 2 etape de la trasplantare, la intervale de 21 zile

-Garex B în doze de 2,5 l./ha prin irigare-picurare.

Încearcă hibridul HEKTAR de pepene verde BUREBISTA F1  – MAGAZIN ONLINE

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *