Simptomatologia bolii
- simptomul caracteristic de manifestare a bolii se constată la nivelul coletului prin apariția de pete brun-negricioase ce pot atinge 4-6 mm., și care de cele mai multe ori pot cuprinde tulpina de jur împrejur;
- țesuturile atacate se necrozează, scoarța tulpinii se exfoliază, ducând la apariția putregaiului ce oprește circulația sevei în tulpină și determinând în final ofilirea plantei;
- atacul poate fi observat și la partea superioară a tulpinii, sub frunze și petioli;
- uneori sunt atacate și fructele începand din zona pedunculară și progresând spre partea apicală sub forma unor pete brune sau brune închis adâncite in pulpa fructelor, cu timpul se constată putrezirea fructelor, iar semințele provenite de la aceste fructe pot fi sursa primară de infecție.
Factori ce favorizează apariția și evoluția bolii; transmiterea și răspândirea
- atacul se manifestă în spațiile protejate (sere și solarii) mai puțin în câmp;
- temperatura atmosferică de 18-21ºC, umiditatea atmosferică de 85-90% și umiditatea ridicată a solului sunt factori activi ce favorizează apariția și evoluția acestui patogen;
- răspândirea ciupercii în cultură se realizează cu ocazia lucrărilor de întreținere.
Măsuri de prevenire și combatere
- ameliorarea structurii solului, asigurându-se un drenaj corespunzător, știind faptul că solurile grele argiloase rețin apa și mențin o temperatură relativ scăzută la baza plantelor, favorizând apariția și evoluția ciupercii; produsul Transformer aplicat pe solurile argiloase în doză de 10-15 litri/ha în serii succesive de 5 litri/ha, la fiecare 15 zile ameliorează solul având o capacitate excelentă de a îmbunătăți infiltrarea, distribuția și drenarea apei de irigat sau de ploaie în sol; - atunci când solul din solarii devine sursa potențială prin acumularea unor patogeni de sol (bacterii și ciuperci, printre care și Didymella lycopersici, se impune dezinfecția solului cu produse pe bază de Metam sodiu (Nemasol 510 în doză de 700 litri/ha), cu respectarea fluxului tehnologic la aplicarea produsului; - tratamente foliare preventive (în special în anii răcoroși cu nebulozitate accentuată) cu produse sistemice pe bază de Tiofanat – metil, alternativ cu produse de contact pe bază de Folpet (Folpan 80 WDG 0,15%), Captan (Merpan 80 WDG 0,15%; Captan 80 WDG 0,15%), având în vedere mai mult zona coletului; Copfort 0,2%+Mimox Zn 0,3% sau Algiforte 0,3%+Altosan0,3%. Recomandăm hibridul de tomate Moldoveanu F1 din portofoliul Hektar: https://hektar.ro/ro/varietati/tomate |